Șoferul, în vârstă de 34 de ani, circula pe sensul București-Constanța, fiind înregistrat de aparatele radar, la kilometrii 121, 131 și 139, cu vitezele de 232 km/h, 220 km/h și 202 km/h.
Pentru fiecare dintre cele trei viteze peste limita legală, el a fost sancționat cu 900 de lei amendă și 90 de zile de carnet auto suspendat. Astfel, în total, bucureșteanul a primit 2.700 de lei amendă și i-a fost suspendat permisul pentru 270 de zile.
Viteza legală pe autostradă este de 130 km/h. Pentru viteze peste 180 km/h, în afară de amendă, șoferul prins de Poliție este sancționat și cu suspendarea temporară a carnetului de conducere.
Poliția Rutieră a anunțat vineri că pe A2 vor fi amplasate, sâmbătă, radare „în cascadă”.